Blog

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu

Joi, 4 iunie, în seria noastră de evenimente a fost rândul muzicii clasice să ne bucure! Și nu așa oricum, ci în interpretarea inegalabilului Alexandru Tomescu și a viorii Stradivarius Elder-Voicu. A fost un regal, dovadă stau zecile de mii de oameni care formează audiența concertului în doar câteva zile, dar și reacțiile foarte bune ale spectatorilor! Redăm mai jos câteva dintre ele, într-o recenzie caldă și autentică: 

Înălțător! Te transpune într-o altă dimensiune!
Abia acum simt că traiesc, după luni de zile de angoase și temeri. Existăm!
Alexandru Tomescu nu e numai un virtuoz violonist, e și un minunat povestitor. E un vrăjitor! Eu mă simt ca într-o poveste atunci când particip la concertele dumnealui. Mulțumesc cu adâncă prețuire și recunoștință pentru bucuria din seara aceasta!
As vrea sa strig în gura mare, să deschid ferestrele, să asculte întreaga lume....
Bun orator, extraordinar interpret, minunată seară! Ne alină de lipsa concertelor de la Ateneu și Sala Radio!

Programul concertului a inclus lucrări foarte cunoscute, dar și unele mai rar ascultate. Între piese, Alexandru Tomescu a avut intervenții cu detalii interesante despre fiecare lucrare interpretată, dovedind că nu este doar un violonist excepțional ci și un povestitor desăvârșit! 

Program:
Johann Sebastian Bach - Partita a III-a in Mi major: Preludiu. Loure. Gavotte en Rondeau. Menuet I. Menuet II. Bourée. Gigue
Eugène Ysaÿe - Obsession din Sonata a II-a
George Enescu - Lăutarul din suita Impresii din copilărie
Grazyna Bacewicz - Capriciul polonez
Ciprian Porumbescu – Balada
Fritz Kreisler - Recitativ și Scherzo capriccio
Nicolo Paganini - Capriciile 16, 14 și 24.

Am stat de vorbă cu Alexandru după concertul de la Qreator și am aflat cum s-a adaptat la această perioadă atipică, dar și care sunt planurile sale artistice în viitorul apropiat. Enjoy! 

Cum a fost această experiență de concert live, însă fără ca publicul să se afle fizic în fața ta? 
Am avut numeroase experiențe de acest gen la sesiunile de înregistrări. Acolo experiența e întrucâtva similară pentru că artistul cântă, de cele mai multe ori, într-o sală goală. Cel mult îi stau alături inginerul de sunet și vreo persoană apropiată care are răbdare să rămână acolo 6-8 ore cât durează o sesiune de înregistrări. 
Este puțin ciudat totuși, pentru că mi se pare vitală stabilirea unei conexiuni între cel care cântă și cel care primește muzica. Sigur, ne folosim imaginația. Înțeleg însă că au fost aproximativ 1500 de persoane în momentul transmisiei live, ceea ce e o audiență foarte bună, o dată și jumatate cât Sala Radio. 

Cum ai ales piesele incluse în cadrul acestui concert? 
Repertoriul ales nu este unul facil, nu este unul de mari „șlagăre”, poate cu excepția Baladei de Porumbescu, nu sunt neapărat primele piese care-ți vin în minte când vrei să asculți ceva lejer într-o după amiază însorită de iunie. 
Sunt riguros când vine vorba de meseria mea, îmi place să apăr lucrurile în care cred și mă reprezintă, astfel că am ales un program care să-mi placă în primul rând mie, unul cu care eu să rezonez. Dacă aș fi ales un program de „șlagăre”, de piese ușurele, mi-ar fi fost greu să fiu la fel de implicat. 
Îmi place să provoc publicul să iasă din zona de confort și cred că artiștii au și această menire, de a prezenta lucrări mai puțin cunoscute și care pot chiar educa puțin din punct de vedere muzical. Mai avem încă multe de recuperat la acest capitol. 
Mă bucur că în ultimii ani publicul a început să guste și programe mai abstracte, cum ar fi cele pe care le-am prezentat în turneele Stradivarius: marile integrale pentru vioară solo de Bach, Paganini sau Ysaÿe, pe urmă lucrările de George Enescu pentru vioară și pian, apoi Prokofiev. În fine, au fost foarte multe programe extrem de diferite, privite inițial cu scepticism chiar și de profesioniștii din domeniu, care nu le considerau suficient de atractive pentru public. Datorită felului în care le-am prezentat, le-am pus în scenă, însă au avut un succes de public neașteptat. Cine și-ar fi imaginat că oamenii vor dori să asculte toate Capriciile de Paganini sau toate cele șase Sonate și Partite de Bach?!

Cu siguranță ajută și poveștile care au însoțit fiecare bucată muzicală.
Cred că sunt interesante pentru că redau ceva personal – istorie, sentiment, relaționare – cu piesa respectivă și atunci oamenii pot îndrăzni să relaționeze și ei cu lucrările la care fac referire. Nu am inventat eu intervențiile astea vorbite în concerte, ele există de multă vreme însă, de multe ori, sunt niște rateuri, pentru că devin plicticoase dacă sunt prea didactice. Eu încerc să le adaug o notă personală și de multe ori asta ajută la înțelegerea lucrării, mai ales când sunt lucrări foarte lungi, mai dificile. 

Comunitatea Qreator a primit cu bucurie concertul tău și au fost comentarii foarte frumoase în timpul acestuia. Poate că e și asta o parte bună a unui astfel de concert, faptul că ai acces la atât de multe gânduri și aprecieri pentru un concert?
Eu văd aici două direcții. Sigur, orice artist are nevoie de feedback de la public, de aplauze, chiar le-am simțit lipsa. Sunt foarte frumoase comentariile și chiar le-am apreciat. În același timp însă, cred că un artist trebuie să aibă și o anumită detașare de acest feedback. Poate exista pericolul – conștient sau nu – de a cânta doar pentru a mulțumi publicul, iar eu cred că asta este o capcană. Un artist trebuie să rămână fidel misiunii sale artistice indiferent de părerile celor cărora le transmite mesajul său. De altfel, geniile, marii artiști au fost neînțeleși, criticați, luați în derâdere în timpul vieții lor. Nu desconsider în nicio manieră feedbackul primit, e valoros și arată că am ajuns undeva cu mesajul meu. În același timp însă, trebuie să existe și o autonomie, o anumită nebunie a artistului care să aibă curajul să meargă pe calea lui, iar această convingere să-i dea forța de a-i aduce și pe alții pe această cale. 

Cum a fost activitatea ta în această perioadă atipică?
Am preferat mai mult să observ ce se întâmplă pentru că, sigur, să faci concerte de la tine de acasă poate fi o experiență interesantă dacă e unică, însă dacă o repeți foarte mult, se demonetizează și devin evidente lipsurile acestui aranjament. 
Nu cred că poate înlocui ceva experiența din sala de concert, oricât de fidelă ar fi înregistrarea. Dar mă bucur că am putut să fac acest concert de la Qreator în niște condiții foarte-foarte bune, contează nespus. Sunt foarte atent cu toate detaliile muzicii pe care o cânt pentru că e foarte fragilă, poate fi deteriorată foarte ușor. 
Într-un concert de acest tip sunt multe detalii tehnice care contează: viteza internetului, calitatea microfonului, pixelii camerei video, semnale electrice, digitale, lucruri cu care niciodată nu mi-am bătut capul la un concert obișnuit. La transmisiile online împarți responsabilitatea calității unui concert cu alți intermediari care stau între tine și public și joacă un rol foarte important în ansamblul final. 
Ca să revin la întrebare, am avut un concert cu Partita a II-a de Bach cu ocazia aniversării a 23 de ani ai postului Radio România Muzical și am făcut o filmare specială de Paști cu celebra soprană Angela Gheorghiu în fața Ateneului - a fost o experiență de neuitat! Au mai fost interviuri, conferințe online, dar cântatul am preferat să-l păstrez pentru sala de concert. 
E foarte frumos că există această generozitate a instituțiilor de cultură care au pus la dispoziția publicului înregistrări online cu spectacole grandioase și concerte, majoritatea în regim gratuit, însă cumva mă tem să nu ajungem să împărtășim soarta presei scrise în era internetului, când foarte puține publicații reușesc să monetizeze conținutul pe care îl livrează online. 

Ai descoperit ceva aparte în această bogată și generoasă ofertă artistică online din această perioadă?
Nu sunt neapărat un mare entuziast al tehnologiei și prefer concertele în sala de concert. Mai mult, în perioada asta, am preferat să fac lucruri diferite de ceea ce fac de obicei pentru că am simțit că traversăm o perioadă cu totul diferită, fără precedent. De notat și bruschețea cu care a venit toată această închidere a activității. Practic, de pe la începutul lui martie s-a anulat totul. 
Mă uitam pe calendarul meu, cât de aglomerat părea, cu concerte, zboruri, alergătură. Sigur, poate că era mult, dar asta era norma, asta însemna să ai succes, să fii ocupat. După care, două luni am trăit acest lux al generozității timpului. Dintr-odată nimic nu mai era urgent și am avut timp pentru lucruri la care doar visam, să mă plimb, să fac munci fizice. Chiar am încercat să fac lucruri diferite față de viața mea obișnuită, cu atât mai mult cu cât mare parte din această perioadă de izolare am petrecut-o în afara Bucureștiului, undeva la munte. 

Îți propui să păstrezi câteva obiceiuri din această perioadă și după izolare?
Viața în București e mai greu de menținut în parametri bucolici, oricât ai încerca, e ca un val care te ia și te duce. După două luni de distanță, viața în București mi se pare acum foarte agresivă, toxică. Probabil că unele lucruri se schimbă mai greu. 

E o perioadă cu puține certitudini în ceea ce privește planurile. Totuși, ai planuri artistice pentru perioada următoare?
Am chiar un anunț foarte important de făcut și anume că urmează o serie specială de concerte! Sunt solist al Orchestrei Radio de aproape două decenii și m-am bucurat că în această perioadă Radio România Muzical a fost foarte activ în online, cu dezbateri și concerte, iar acum putem cânta din nou pe scena sălii Radio. Fără public, dar pe scenă. Seria se intitulează Concertele Roz, cu optimism deci, și este dedicată lui Beethoven, de la nașterea căruia se împlinesc 250 de ani. Vor fi concerte camerale și este oportunitatea perfectă pentru a descoperi piese mai puțin cunoscute ale compozitorului, astfel că mi-am propus un repertoriu mai rar cântat pe la noi. Voi cânta alături de harpista Adriana Cîlțea și violoncelistul Ștefan Cazacu și, mai apoi, alături de pianistul Josu de Solaun, un spaniol care adoră România, laureat al Concursului George Enescu. 
Am început deja repetițiile și a fost o experiență îmbătătoare să mă regăsesc alături de un alt artist, pe scenă. De asemenea, a fost o surpriză minunată să descopăr cât de bine pot suna cu harpa piese scrise inițial pentru vioară și orchestră. 
Turneul Stradivarius se va relua – sper din toată inima – în această toamnă. Asta am făcut în ultimii 12 ani: mort, copt, sănătos, voios sau nu, în luna mai plecam în turneu. A fost neobișnuit acum să stau pe loc, parcă s-a deschis o nouă lume. Turneul Stradivarius se va ține deci în toamnă și sper ca până atunci concertele în săli să fie permise. Anul acesta voi cânta în catedrale, datorită capacității acestora, dar și pentru că în astfel de construcții există chiar o exuberanță, o beție a sunetului! De asemenea, cântatul în aer liber presupune împărțirea sunetului cu destulă tehnică și, dacă am de ales, prefer să las rezonanța naturală a viorii să încânte, fără niciun fel de microfon. 
Peste vară aveam programate și cursurile de la Mihăileni, la casa lui George Enescu, vom vedea dacă le putem face acolo cu public sau vom opta pentru o variantă online, apoi concerte în cadrul Festivalului “Vara Magică”. Sperăm să fim cu toții sănătoși! 

*** 

Alexandru Tomescu va participa miercuri, 10 iunie, de la ora 17, la un Q&A online cu Andi Moisescu, realizatorul Apropo TV și curator al Institutului Qreator. Artistul a promis că va răspunde la toate întrebările și, dacă ai curiozității despre munca sa ori despre vioara Stradivarius Elder-Voicu, te invităm să le adresezi în comentariile acestei postări

*** 

Joi, 11 iunie, de la ora 16.30, îți propunem un nou eveniment inedit în cadrul Qreator - Home Together Edition. Este vorba de New Times, New Ways: episode 2, o discuție despre creativitate în acest context atipic, un eveniment realizat de TEDxBucharest, parteneri dragi ai Qreator. Trei speakeri de excepție vor veni pe rând pe scenă pentru a ne împărtăși viziunea lor despre creativitate, adaptare, pasiune: Anca Ungureanu, Alex Dona și Ioana Ciocan. 

Ne vedem joi! 

Vezi și alte subiecte:

Qreator – Home Together Edition: aplauze și mulțumiri!

07-10-2020

În fiecare joi seară, timp de trei luni, am fost împreună, online, live, cu artiști pe care ne-ar fi fost drag să-i avem oaspeți în casa Qreator, alături de comunitatea noastră excepțională, dar și de alți noi prieteni care au ales să ni se alăture.

SPLASH OF COLORS BY CORNELIA SPĂTARU

07-01-2020

Ploile calde de vară merită o ținută pe măsură: Qollection x Cornelia Spătaru propune două pelerine de ploaie în culori și modele efervescente pentru ea și pentru el.

Ce vrei să descoperi azi?