Blog

Spațiul Qreator by IQOS: transformare amplă în interior! (II)

În această perioadă fără precedent, Qreator by IQOS s-a adaptat și a reușit să rămână în continuare un reper pentru creativitate, o destinație – de data aceasta exclusiv în mediul online – pentru comunitatea creativă. Astfel, am fost împreună „Acasă la Qreatori” și, în fiecare joi, ne-am bucurat de evenimentele din seria Qreator – Home Together Edition: spectacole de teatru, concerte și conferințe speciale. 

În același timp, și spațiul Qreator by IQOS a trecut printr-un proces de transformare,proiect realizat împreună cu arhitectul Dorin Ștefan și echipa sa. Ca un „sneak peek”, am realizat un amplu interviu cu cei trei arhitecți – Anda și Dorin Ștefan și arhitecta Andreea Ionescu – care au fost alături de noi în acest ambițios demers. 

Dacă în prima parte a acestei conversații, pe care o poți citi aici, ne-am concentrat pe Qreator și transformările din interiorul casei, în această a doua parte discuția s-a îndreptat spre actualele provocări ale profesiei de arhitect. 

Lectură plăcută! 

Comunitatea creativă din București are la dispoziție câteva spații interesante în oraș. Totuși, nu avem un muzeu de artă contemporană, o sală de spectacole polivalentă suficient de mare sau teatre noi. Ce v-ar plăcea să construiți?

D.Ș. Eu în primul rând mi-aș dori o sală de concerte, o sală specială pentru concerte de muzică clasică, adică sunetul să fie direct, fără amplificare. Ateneul este puțin prea mic, Sala Palatului e prea mare și nu poate funcționa fără amplificare. Ar fi o sală cu vreo două mii de locuri. 

A.Ș. Eu mi-aș dori un muzeu al fotografiei. 

A.I. Eu mi-aș dori o casă a artiștilor. Un concept total, cu locuit, lucrat și care să producă și bani pentru artiștii respectivi. 

A.Ș. Poate o fabrică dezactivată… 

D.Ș. Sau un bloc de sticlă! Dacă facem o casă de sticlă, poți să vezi și din afară și din interior. Uite, eu mi-aș face un birou de sticlă în Piața Victoriei și aș lucra acolo, aș putea să mă desprind de faptul că lumea se uită. 

A.I. De altfel, ar fi și un performance un asemenea acces. 

A.Ș. Da! La Bienala de la Veneția au fost chiar câteva astfel de proiecte. O familie de artiști care a locuit în pavilionul Austriei. 

D.Ș. Și un birou de proiectare, la fel, da, la Bienala de Arhitectură. Big Brother.

Care credeți că va fi impactul pe care contextul actual îl va avea asupra arhitecturii, asupra nevoilor si dorințelor oamenilor? Se vor transforma birourile open space? Vom migra spre case cu teren la marginea orașelor? Ne vom apropia? Ne vom înstrăina? Ne vom schimba? 

A.Ș. Sunt absolut sigură că vor exista schimbări. La scara istoriei, două luni e foarte puțin, dar impactul a fost, încă este, foarte puternic pentru că, de fapt, vorbim de un început. Lumea va prefera să lucreze mai mult de acasă, fără să se mai adune în open space-uri, cred și eu că asta va fi tendința. Clădirile de locuințe vor fi și ele regândite, cu spații mai largi, nu cu balconașe minuscule, ci poate cu terase mai mari, spații în care să poți ieși la aer fără să pleci de acasă. Cred că acestea vor fi cerințele, iar piața imobiliară va trebui să răspundă la ele. 

D.Ș. Eu cred că există și o alternativă. Sigur, noi acum discutăm foarte „la cald”, dar, dacă ne uităm în istoria omenirii, am mai trecut prin astfel de crize extraordinare. Nu mă refer doar la războaie, deși pe undeva e similar statul în casă de acum cu intrarea într-un adăpost antiaerian, dar, dacă ne gândim și la marile epidemii, când populația a fost decimată, știm că viața a continuat. Atunci când s-a găsit remediul medical, viața a continuat. 
Ca atare, acum facem doar niște speculații „la cald”. Dacă vom găsi repede un remediu, un vaccin, lumea va uita. Deja, dacă ne uităm acum pe stradă, vedem că lumea s-a relaxat extraordinar de tare și încă nu s-a terminat epidemia. În momentul în care va apărea speranța rapidă a unui vaccin, relaxarea s-ar putea să fie totală… La modul pozitiv sau negativ, sigur. Asta nu avem de unde să știm. 

Totuși, există deja niște discuții în acest sens în spațiul public, la nivel mondial. 

D.Ș. Da, însă cred că acum e puțin prematur să ne gândim la cum o să fie. 
Însă legat de partea cu locuința și peticul de pământ, asta nu cred că e posibil. Omenirea crește într-un ritm vertiginos. Acum suntem șapte miliarde, în curând o să fim zece miliarde, iar cu o asemenea creștere extraordinară, nu putem să ne gândim decât la locuire sustenabilă. Nu e posibil ca toată lumea să aibă o căsuță pe pământ, este aproape imposibil. Este foarte greu ca un oraș să aibă o asemenea infrastructură care să se ducă pe dealuri și pe munți. Este un ideal, este imposibil. Ca să nu mai spun și de costurile de întreținere ale orașului, atât ca infrastructură, cât și cele individuale. În momentul în care vrei să te izolezi trebuie să investești foarte mult în acea izolare. Ca atare, nu prea cred în varianta asta. 
Sigur, din punct de vedere al locuinței colective, s-ar putea ca accesele să fie mai multe și mult mai personalizate. De exemplu, câte două apartamente pe scară, lifturile să nu mai fie atât de mari, pentru că toată lumea în ultimul timp a optat pentru lifturi foarte mari, chiar și de 20 de persoane. 
Da, s-a discutat mult în ultimul timp de ce o să fie în viitor, dar acest viitor, acum, este condiționat de ceea ce medicina poate să facă. 

Care ar putea fi mijloacele prin care putem apropia mai mult oamenii de orașele lor și orașele de oamenii lor? 

D.Ș. Trebuie să fie mai ales efortul tău acela care să te apropie de mediul tău de viață. Orașul nu poate să-ți dea mai mult decât îți dă. Noi ne plângem de orașe, dar și noi suntem de vină pentru că așteptăm mereu ca orașul să vină spre noi. Nu. Noi trebuie să ne ducem spre oraș, să-l înțelegem. 
Eu încerc să am această atitudine în care consider orașul un mediu puțin metafizic, în sensul că și el este o entitate vie, care trebuie înțeleasă și acceptată. Noi mereu respingem orașul. De exemplu, sunt mașini, respingem mașinile. Dar acestea sunt elemente ale vieții noastre pe care noi trebuie să le asumăm. Eu am tot spus asta și o repet: Bucureștiul este un oraș extraordinar. Eu nu sunt din București, dar n-aș pleca de aici. Am venit dintr-un loc mirific, din Țara Bârsei, de la Râșnov, lângă Brașov. Am plecat foarte liniștit, revin acolo uneori, dar n-aș pleca niciodată de tot din București. 
Sigur, poate și pentru că profesia mea de architect m-a îndrăgostit de oraș. Mi-ar plăcea să trăiesc în orice mare metropolă, dar eu consider că Bucureștiul are un asemenea potențial, de mare metropolă. Desi poate nu ne dăm seama, este un oraș extraordinar de viu tocmai prin faptul că nu are doar ceea ce ne dorim noi. Așa e și viața, nu e formată doar din ceea ce ne dorim, are și constrângeri. Căutarea om-oraș trebuie să fie reciprocă. Mai mult, atunci când iubești pe cineva, trebuie să-I iubești și prin defectele sale, nu doar prin calități. Ajungi să-i înțelegi defectele și aproape le iubești, înțelegându-le. Așa e și relația cu orașul. 

Să iubim orașul în ciuda defectelor sale, deci. 

D.Ș. Da. Uite că se face referire uneori la mirosul neplăcut din București. Prin vocație, prin naștere, artiștii sunt mult mai sensibili decât noi la astfel de stimuli. Un astfel de artist a făcut o instalație prin care a surprins mirosul Bucureștiului. El a considerat că specific e un miros de lumânare și de mititei. Și, dacă stai să te gândești cumva, credința e prezentă în oraș, sunt biserici destul de multe, astfel că mirosul acela specific de lumânare arsă e prezent în oraș, la fel și cel de mititei. Instalația era cu un grătar așezat acolo unde, în mod normal, se aprind lumânările lângă biserici. 
Și, până la urmă, sunt două nevoi primordiale regăsite în oraș: hrana și credința. 

Care credeți că este rolul arhitectului în societatea de astăzi?

D.Ș. Înainte să răspundem, aș vrea să spun că atât Anda, cât și Andreea, mi-au fost studente, deci aici e un rol de formator. Sunt profesor de-o viață și ca atare îmi pot alege colaboratorii dintre studenții cu care rezonez și cu care asta e reciproc. Toate echipele de la mine din birou au oameni tineri, media de vârstă e pe la 30 de ani și majoritatea mi-au fost studenți. Și toți sunt foarte bine pregătiți și talentați și sunt mereu la curent cu evoluția din domeniul nostru. 

A.I. Eu cred că ar trebui, de fapt, să te scoată din zona de confort și să-ți arate o altă perspectivă, să te provoace să te uiți la lucruri dintr-un alt unghi. 

A.Ș. Eu fac arhitectură de interior și design, la fel ca Andreea, și vorbesc mult din punct de vedere al vieții omului în interior. Cred că putem îmbunătăți enorm calitatea vieții dacă oamenii ar apela la noi, la niște profesioniști care să-i ajute să-și creeze mediul în care vor trăi și care are un impact foarte mare. Din păcate sunt puțini cei deschiși și care-ți lasă mână liberă și poți avea un dialog prin care spațiul lor ajunge să le îmbunătățească mult viața.
Aproape mereu, când intru într-o casă, mă gândesc cum aș putea optimiza spațiul, mă uit la lumină, la culori. 

D.Ș. Cel mai important element cu care lucrăm noi, arhitecții, și un fel în care-i putem ajuta pe ceilalți este manipularea luminii. Este un grup pe Facebook acum unde oamenii postează ce se vede la fereastra lor, dar au surprins și diverse camere și astfel am remarcat ce puțină lumină primeau unele dintre ele și ce diferență ar fi făcut lumina asta.
Uite, colțurile sunt cele mai întunecate și neatrăgătoare locuri, dar dacă te duci și pui fereastra pe colț dintr-odată se luminează și ai altă experiență spațială, cu totul diferită de clasica fereastră pusă în mijlocul peretelui. Poți să pui toate tablourile din lume că nu se pot compara cu lumina naturală care trebuie să pătrundă și să-ți creeze bucurie, indiferent cât de mic sau mare e spațiul. 
Bucureștiul se remarcă printr-un dezacord vizual al construcțiilor. Care credeți că sunt principalele aspecte de care ar trebui să se țină cont atunci cand se construiesc clădiri noi, dincolo de interesul beneficiarului? Utilitatea, coerența urbană în raport cu vecinătatea? Creativitatea?

A.Ș. Sigur, clădirea care se plantează trebuie în primul rând să aibă valoarea. Dacă demolezi o casuță construită pe la 1900 și ceva, trebuie să ai grijă ce pui în loc. Nu poți veni să torni acolo un paralelipiped urât de beton, dar dacă aduci ceva de valoare, nu distrugi memoria locului, ci o respecți. E bine să construim, trebuie să-și aducă și noile generații aportul la dezvoltarea orașului, însă trebuie să fim atenți ce așezăm, să ținem cont de tot. Atunci când faci o casă nu poți să nu te gândești deloc la ce-i împrejur și să trântești cine știe ce! Avem exemple de clădiri frumoase în esență, dar care au fost așezate fără nici un pic de considerare pentru vecinătate. 
Apropo de integrare în peisaj, Dorin are o clădire la intersecția Buzești cu Calea Griviței care e foarte interesantă ca volumetrie și care preia acoperișurile caselor de jur-împrejur și face un fel de evantai cu ele. 

A.I. Eu cred că depinde foarte mult și de funcțiune, dar, chiar și așa, de exemplu dacă este o locuință unifamilială, cred că poți oferi ceva atât clientului, cât și trecătorului. Ceva care să mă facă pe mine să mă opresc și să mă uit, chiar dacă nu pot intra acolo pentru că e un spațiu privat. Iar dacă e un spațiu public, cu atât mai mult mi-ar plăcea ca însăși clădirea să mă facă să mă opresc și să vreau să intru. De exemplu, în Grecia mă opream mereu să mă uit pe geam pentru că eram fascinată de niște spații văzute acolo. 

D.Ș. Eu aș lucra cu dezacordul, nu poți să-l anulezi. Dacă toată viața ai asculta doar șansonete, n-ai ajunge să le urăști? În muzică, în artă, într-o mulțime de zone creative, dezacordul e parte din creație. Deci noi trebuie să transformăm acest dezacord în creativitate, nu să-l anulăm revenind la șansonetă.  E parte din viața noastră și asta trebuie să speculăm. Pentru București e chiar un tip de identitate. Viața e plină de dezacorduri și nu cred că trebuie să ne ferim de asta, așa cum zicea și Arghezi, „din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-am frumuseți și sensuri noi”. 

Care credeți că sunt soluțiile, atât tehnice, cât si sociale, de salvare a clădirilor de patrimoniu cu valoare mare?

D.Ș. Qreator e un exemplu în sensul acesta. 
Acestea erau case boierești care aveau cu totul altă destinație și altă formă de locuire. Aveau multe ajutoare, multă lume care venea și participa, era subsumată funcționării acelei case. Multe slujnice, mulți oameni de serviciu care aveau tot soiul de sarcini, să fie sobele mereu alimentate, să fie totul lustruit. Aceste case ar trebui acum adaptate noilor cerințe de locuire. Eu le văd ca niște concept stores sau hub-uri care să și producă bani din creativitatea celor care le accesează, cam așa ar fi alternativele. 
Noi stăm în zona Mântuleasa, iar acolo, în zonă, s-au restaurant multe case și stau goale de ani de zile pentru că nu pot fi închiriate decât la firme sau persoane cu venituri mari din cauza costurilor de întreținere. Artiștii nu prea le pot accesa. 

A.Ș. În primul rând cred că e necesară o expertiză pentru multe din clădirile care sunt clasate ca patrimoniu sau monument istoric. Trebuie realizată o reevaluare a acestor zone cu valoare istorică, a acestor clădiri. Apoi trebuie avute în vedere destinația și întreținerea lor și poate că statul ar trebui să ia în calcul să se implice pentru salvarea unor astfel de clădiri. 

D.Ș. Dar nu poate doar statul să facă asta. Și Ateneul s-a făcut prin subscripție publică. Trebuie să venim și noi în ajutorul orașului și prin „oraș” înțeleg clădiri și oameni deopotrivă. Poate că oamenii încă nu sunt pregătiți să trăiască într-o colectivitate care presupune multă reciprocitate. 

Unii specialiști consideră că arhitectura reprezintă un indicator important în ceea ce privește calitatea vieții unui oraș. Din acest punct de vedere, cum evaluați calitatea vieții în București?

A.Ș. Cred că depinde și de anturaj, de prieteni, de oamenii din jur, de stil de viață. Dacă poți să nu te confrunți cu unele probleme ale orașului, calitatea vieții e mai bună, firește.  

D.Ș. Eu am ales să trăiesc aici, așa că-mi place. Puteam să plecăm oriunde, dar am ales să rămânem în acest oraș. Sigur, e o radiografie subiectivă, fiecare poate vedea lucrul acesta în funcție de mulți factori. Dar asta e ceva general valabil, nu neapărat pentru București. 

A.I. Eu aș vrea să plec. Din țară, nu neapărat din București. Dar nu e ceva legat de calitatea vieții, aș vrea să merg către locuri mai deschise. Încă nu m-am decis, poate Londra, poate Berlin, poate New York.

Vezi și alte subiecte:

Qollection x Catrinel Vintilă: Summer Lounge

08-01-2020

Fie că drumurile te poartă la munte sau la mare, nu uita să iei cu tine șezlongul-prosop cu imprimeu colorat. La orice picnic sau ieșire pe plajă acesta îți va înveseli vara!

Ne vedem la TIFF? Interviu cu Tudor Giurgiu

07-28-2020

Când aproape nimeni nu mai spera că acesta va avea totuși loc, a venit vestea că TIFF își așteaptă oaspeții în perioada 31 iulie – 9 august.

Ce vrei să descoperi azi?

Qreator

Acest website este destinat exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani, rezidente în România.
Dorești să continui?

Bine ai venit pe Qreator.ro, un website operat de Philip Morris Trading S.R.L. Aici vei putea afla informații despre evenimentele noastre, dar și despre magazinele IQOS din cadrul Qreator by IQOS. Tratăm foarte atent modul în care publicul larg află informații despre produsele IQOS și HEETS. Poți accesa acest site numai dacă ai peste 18 ani și ești rezident în România. Pentru a confirma faptul că ai vârsta de peste 18 ani, te rugăm să folosești butonul ‘’DA’’. În caz contrar, te rugăm să folosești butonul ‘’NU’’.
În continuare, în interiorul site-ului, îți pot fi solicitate informații cu caracter personal, în cazul în care dorești să rezervi o camera.