Blog

The Mono Jacks la Qreator – Home Together Edition

Ți-am promis că o să organizăm în continuare evenimente de neuitat – de data aceasta transmise în direct, la tine acasă – și ne ținem de cuvânt! După o lansare Vița de vie cu muzică bună și spectacolul de teatru ”Mic și-al dracu’”, săptămâna trecută am adus în casele prietenilor Qreator un super concert live cu The Mono Jacks! 

Aflați la distanță regulamentară, doi câte doi, în două încăperi de la etaje diferite, Doru, Cristian, John și Andrei, au cântat și au încântat audiența cu piesele lor binecunoscute și iubite! În ordine, în concert s-au auzit: Gloria, Caleidoscop, Tablou, Umeri aurii, 1000 de DA, Infinit, Un sfert de secundă, Caffè sospeso, Zbor, Acum începe totul și Nemuritori. Dacă vă e dor de ele, le puteți reasculta pe toate aici.

Publicul, aproape 3000 de persoane în live, și-a primit artiștii preferați cu brațele deschise, mulțumiri, gânduri bune, ”piele de găină”, lacrimi de bucurie și dans în pijamale. Pe parcursul concertului, au curs fără oprire zeci de mesaje pentru artiști: 

”Clipe de libertate, trăite cu muzica voastră. Cel mai frumos dar al artiștilor muzicieni, vă mulțumim!!! Să fiți sănătoși, aveți grijă de voi!” 
”Nu mi-am imaginat că o să fiu în pijama la un concert The Mono Jacks!” 
”M-ați făcut să mai uit de toată perioada asta. Vă mulțumesc!” 
”Sunteți tratament pentru sufletele noastre izolate”

Nu am avut BIS dar, special pentru toții fanii The Mono Jacks, avem un scurt interviu cu Doru Trăscău, realizat după concert! 
Spoiler: le-a plăcut și lor foarte foarte mult! 

Cum a fost experiența asta pentru voi?
A fost o premieră, în orice caz. Un concert transmis live nu e ceva foarte complicat, dar un concert care să respecte normele de distanțare socială, atât cu echipele care au asigurat sunetul și transmisia, cât și între noi, în trupă, e cu totul altceva. 

Cum v-ați pregătit? 
Am făcut o ședință și am stabilit un desfășurător final al zilei de concert. Tehnicianul nostru, Scheletu, a ajuns pe la 8 la locație, și-a făcut partea, apoi a plecat. După asta, a venit Bogdan Moroșanu, sunetistul nostru, după care echipa de filmare, care a montat camerele în ambele încăperi în care urma să cântăm, am făcut probe separat, ne-a luat aproape toată ziua să punem la punct ce-am fi făcut altfel în câteva ore. 
A fost o experiență neobișnuită, mai ales după concert, nu ne-am îmbrățișat, n-am făcut poze, n-am stat la o bere, așa cum am fi făcut de obicei. 

Dar interacțiunea cu publicul cum vi s-a părut?

Mărturisesc onest că atunci când am ajuns acolo aveam bateriile destul de descărcate, însă am plecat aproape țopăind și e valabil pentru noi toți. Am înțeles că aveam foarte, foarte mare nevoie să ne întâlnim și să cântăm, mult mai mare decât aș fi crezut, și mă bucur mult că am avut ocazia să facem asta.

Iar când am ajuns acasă și am văzut că deja erau peste 50.000 de vizualizări la video, apoi am citit absolut toate comentariile, starea de bine s-a amplificat și mai mult. Sunt foarte fericit, noi toți suntem, că am reușit să aducem atâta bucurie în casele oamenilor, cu atât mai mult într-o asemenea perioadă. Și vrem să le mulțumim mult celor care au fost alături de noi în aceaastă experiență! 

***

Joi, pe 9 aprilie, următorul eveniment Home Together Edition aduce o nouă întâlnire din seria celor organizate de Institutul Qreator. Astfel, Răzvan Exarhu îl va avea ca invitat pe Constantin Vică, lector universitar al Facultății de Filosofie, într-o discuție live care ne provoacă pe toți cu câteva întrebări firești: Putem învăța ceva din pandemie? Omenirea va iesi mai bună sau mai înțeleaptă din această încercare? Cât de liberi suntem in izolare?

Ne vedem joi!

Vezi și alte subiecte:

Teatru LIVE la Qreator by IQOS: Noi4!

11-27-2020

Joi, 19 noiembrie, la Qreator by IQOS a fost TEATRU. Chiar așa, cu majuscule, la superlativ, jucat cu măiestrie și transmis live către mai bine de 1.300 de spectatori.

Art in Motion la Qreator by IQOS cu Roman Tolici și Andrei Gamarț

11-22-2020

Art in motion stabilește o punte de legătură între arta contemporană, tehnologie și animația digitală. Expoziția aduce în fața publicului 15 lucrări reprezentative, semnate de Andrei Gamarț și Roman Tolici.

Ce vrei să descoperi azi?

Qreator

Acest website este destinat exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani, rezidente în România.
Dorești să continui?

Bine ai venit pe Qreator.ro, un website operat de Philip Morris Trading S.R.L. Aici vei putea afla informații despre evenimentele noastre, dar și despre magazinele IQOS din cadrul Qreator by IQOS. Tratăm foarte atent modul în care publicul larg află informații despre produsele IQOS și HEETS. Poți accesa acest site numai dacă ai peste 18 ani și ești rezident în România. Pentru a confirma faptul că ai vârsta de peste 18 ani, te rugăm să folosești butonul ‘’DA’’. În caz contrar, te rugăm să folosești butonul ‘’NU’’.
În continuare, în interiorul site-ului, îți pot fi solicitate informații cu caracter personal, în cazul în care dorești să rezervi o camera.